Cristi Săpunaru își pune colegii la punct după Universitatea Craiova – Rapid: „A fost o problemă de atitudine!”

Cristi Săpunaru își pune colegii la punct după Universitatea Craiova - Rapid: „A fost o problemă de atitudine!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristian Săpunaru, fundașul central și căpitanul în vârstă de 37 de ani al echipei Rapid București, a avut un discurs ferm la finalul meciului pierdut cu Universitatea Craiova.

Meciul dintre Universitatea Craiova și Rapid s-a disputat sâmbătă seară, în cadrul etapei cu numărul 22 din Liga 1, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, iar oltenii au învins la limită, scor 1-0, datorită golului marcat de către Elvir Koljic, în minutul 5.

La finalul acestei partide, Cristi Săpunaru le-a atras atenția coechipierilor, spunând că nu au avut atitudinea potrivită pentru întâlnirea cu Universitatea Craiova.

Cristi Săpunaru își pune colegii la punct după Universitatea Craiova – Rapid

Acesta s-a referit și la faptul că Universitatea Craiova a avut probleme legate de pandemia de coronavirus, iar unii dintre jucători au revenit pe teren după ce au fost infectați. Cristi Săpunaru a dat de înțeles că rapidiștii s-au culcat pe o ureche gândindu-se la acest aspect.

„Un meci greu cu o contracandidată la play-off. Cred că ambele echipe au jucat fotbal. Am suferit după acel gol. Nu am reușit să revenim în joc și din păcate am pierdut. Nu e vina unui singur jucător. E vina noastră a echipei că nu am putut să plecăm cu puncte de aici. Când pierdem pierdem toți, când câștigăm câștigăm toți.

Am crezut că meciul e câștigat de la început, fiind problema cu COVID-ul. A fost o problemă de atitudine din partea tuturor. Consider că nu am jucat rău după minutul 10-15. Ne mai trebuie atitudine și răutate pe teren.

Când o să jucăm și noi în Giulești, o să fie diferit, vă garantez. Normal că ne lipsește Mihai Iosif, pentru că suntem o familie. Meciul cu UTA va fi greu, va semăna cu acesta, pentru că și ei luptă pentru play-off”, a spus Cristian Săpunaru, la flash-interviurile de după meci.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, însoțit de călugări pe stadion după ce FCSB a devenit campioană. VIDEO
Gigi Becali, însoțit de călugări pe stadion după ce FCSB a devenit campioană. VIDEO
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
ILEGAL pentru orice român. Te scanează automat. A intrat în vigoare pe 31 martie
ILEGAL pentru orice român. Te scanează automat. A intrat în vigoare pe 31 martie
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×